Recitind poeziile lui Adi Cusin, mi-am amintit multe din întâmplările studenției ieșene. Și Adi, și eu, dar și alți prieteni din cercul nostru aveam multe pasiuni comune, împărtășeam cam aceleași valori, iubeam cam aceleași celebrități. Între prietenii noștri, cei mai mulți erau studenți la filologie și cam toți băteam la porțile revistelor literare, cutreieram cenaclurile, reciteam ore în șir versuri din marii poeți ai lumii. Eu și Adi eram pasionați de Faust. Ne apropiasem de capodopera lui Goethe venind dinspre spectacol spre opera literară. Printre fotografiile mele se află o poză a lui Adi care, sub dedicație, avea mențiunea: „La Faust” . În privința motivului Faustian, eu și Adi nu puteam înțelege care este sentimentul, trăirea, trăsătura de caracter care să explice decizia de a face pact cu Mefisto.

     Ajunsesem la concluzia că nu poate fi decât orgoliul (dorința de nemurire) și iubirea. Astăzi, după atâtea decenii, încă mai caut răspunsuri la această întrebare și, privind viața politică de la noi, din ultimii 10 ani, răspunsurile vin și mai greu. Cum este posibil să fii inteligent, cultivat, profund și cinstit și să fii fascinat de Anticrist?

     Preferința sau mai precis pasiunea mea pentru Faust s-a manifestat în timp în cele mai diverse moduri. De pildă, după ce am citit că la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, din anul 2013, Faust, pus în scenă de Silviu Purcărete, a avut un succes uluitor, că acest regizor genial a găsit o soluție să îi salveze sufletul savantului, fie și în ultima clipă, m-am decis să văd această piesă. Deja presa internațională de specialitate, dar și mari cotidiene de pe mapamond, „The Observer”, „The Herald”, „Financial Times” ș.a., ca și mari personalități ale artei teatrale susțineau că „Faust-ul lui Purcărete” este cea mai uluitoare experiență teatrală a acestui timp. Așadar, m-am decis să merg cu o prietenă la unul din spectacolele susținute la cererea publicului la data de 12.09.2013. Ne-am luat bilete (www.eventim.ro), am rezervat locuri la hotel în Sibiu și am așteptat cu emoții ziua spectacolului. S-a întâmplat însă un lucru de neînțeles. Săptămâna respectivă a debutat cu ploi torențiale și așa a ținut-o până vineri. Prietena mea voia să mergem la Sibiu doar pe Valea Oltului. Mașina ei, a recunoscut, nu putea să facă față acestui drum. Oricum, pe mine m-a apucat o spaimă inexplicabilă chiar din prima zi a săptămânii, spaimă ce creștea de la oră la oră. Era ca o premoniție, de a nu pleca la acest drum. Nu am ajuns la spectacol, prietena mea a decis că trebuie să ținem seama de presentimentul meu – Valea Oltului nu era un drum abordabil în orice condiții. N-am văzut Faust… Când, la începutul acestui an (2014), astrologii comentau ieșirea din Anul Șarpelui de Apă, an ce a excelat prin multe accidente petrecute pe drumuri șerpuite, exemplificând ei cu accidentul din Muntenegru, mi-am explicat într-un fel (sau mi-a plăcut să îmi explic) teama nedefinită de a pleca la un drum la care aspirasem din tot sufletul. N-am văzut Faust. N-a fost să fie…