Totul este de vânzare…

 

Văzându-mă interesată de publicitatea în domeniul culturii (era o perioadă când m-am aplecat intens asupra acestei probleme, inclusiv unii dintre studenții mei abordând în lucrările de licență diverse aspecte ale reclamei – e.g. culoarea în reclamă culturală, umorul în reclama spectacolelor de teatru –, eu însămi publicând mai multe pagini pe această temă), prietenii mă întrebau: „Cultura se poate vinde? Se vinde ca orice alt produs, așa cum ai vinde o bucată de brânză, o bicicletă etc.?”.

Eu le răspundeam invariabil că și cultura (produsele și serviciile culturale) se pot vinde, că, practic, se poate vinde orice. Și sufletul se poate vinde…

Faust-ul lui Goethe a decis să-și vândă sufletul lui Mefisto pentru dragostea Margaretei, pentru o clipă nemuritoare („Clipă, rămâi, ești atât de frumoasă!”). Fapt mult comentat de mari gânditori și analiști renumiți ai capodoperei lui Goethe.

În context, trebuie să amintesc viziunea genială a lui Sivliu Purcărete, care, în Faust-ul său, a reușit să salveze în final sufletul savantului îndrăgostit, ceea ce a făcut din opera lui Goethe „un produs românesc unic pe piața culturală contemporană”. Acest fapt este recunoscut de nume de referință ale criticii de teatru actuale, publicații de elită europene, cum este și „The Guardian”, care consemna: Faust în regia lui Purcărete „este o adevărată fantezie vizuală seducătoare și probabil nu veți observa că el și-a vândut propriul suflet spectacolului” – 20.08.2009.

Dacă totul se poate vinde, măcar pentru o vreme, măcar într-o primă instanță, cu atât mai mult se poate vinde și un eveniment muzical, un spectacol de teatru sau un poem…